Nu știu dacă să mă consider norocoasă sau nu, dar îmi amintesc cu ușurință primii ani ai copilăriei. Printre amintirile astea, îmi amintesc cum plângeam deseori fără motiv, aveam atacuri de panică și intram într-o lume a mea, a melancoliei.
O amintire extrem de clară este cea cu mama, draga de ea. Își împărțea timpul cum putea mai bine, având grijă de cei doi copii ai ei. Nu era ca acum, lăsai copilul la bunici și îți luai de-o grijă. Totuși, eram pe atunci pe puțin 13 nepoți, doar de pe partea tatei. Deci, te descurcai cum puteai. Una dintre amintirile acestea este de la vârsa de 4-5 anișori, când am rămas singurică acasă, fiindcă mama trebuia să îl ia pe fratele mai mare de la școală. Urma să vină o furtună și așa cum îmi era mie frică, la fel îi era și lui. Nu știu cât de sinceră este memoria cu mine, însă îmi amintesc perfect cu ce eram îmbrăcată, cum strângeam tare în brațe cățelul meu preferat de pluș și plâgeam în hohote, fiindcă auzeam tunetele, cerul era întunecat, ploua și eram și singură acasă.
Vă dați seama, mama a lipsit maxim 15 minute, dar pentru mine asta însemna o eternitate. Uitându-mă înapoi spre frântura asta din copilăria mea, îmi dau seama că anxietatea a vrut să mă bântuie încă de la început.
De-a lungul anilor, de fiecare dată când am fost pusă în situații de a vorbi cu străini, de a vorbi în public, de a face activități care mă scoteau din starea de confort, loveau palpitațiile, tremuratul și gândurile „necurate”. Dar, articolul ăsta nu va fi o pagină de jurnal, așa că voi continua să vă spun cum reușesc să trec peste aceste momente.
În liceu, diriginta mea era psiholog și ne spunea că pe vremuri omul paleolitic, l-a numit ea George, avea și el frici. El trebuia să supraviețuiască și îi era frică de prădători. De fiecare dată când se afla în pericol, începea să aibă starea aceasta de disconfort, iar atunci el știa că trebuie să se ascundă sau să fugă, ca să supraviețuiască. Deci, în prezent noi nu mai avem de cine să mai fim vânați, însă evoluția a păstrat comportamentul ăsta pentru momentele în care suntem în pericol – dăm un interviu, trebuie să răspundem la telefon, avem de ținut un discurs. Problema e că fricile de scurtă durată s-au transformat în frici de lungă durată și anume anxietăți.
Acum, câteva sfaturi utile și lucruri pe care le-am făcut pentru a diminua starea de anxietate. În primul rând, nu aștepta să treacă, trebuie să o accepți și să vezi cauza de la care a pornit ea. Fiindcă lumea mea se învârte în jurul artei, voi da ca exemplu pictarea unei lucrări pe hârtie. Foaia goală mă înspăimântă și mă duc imediat cu gândul la „nu încep fiindcă voi da greș”. De acolo bulgărele se învârte și mă gândesc că cineva își va da seama că am greșit, își va face o impresie proastă despre mine, nimeni nu îmi va mai aprecia munca. Ding, ding! Social anxiety…și câte și mai câte stări mă pot trece.
Dacă și tu pățești la fel, în primul rând, nu uita ca nu există lucrări perfecte, la fel cum nu e o problemă să greșești. Peste tot în lume există imperfecțiuni, până și corpul uman e plin de ele. Asta face ca lucrurile să arate organic și natural. Deci, trebuie învățăm să acceptăm imprefecțiunile.
Dacă îți place cafeaua, de ai ucide pentru ea, însă în decursul zilei ai stări de anxietate, poate ar fi bine să treci pe decaf și să vezi rezultatele. Cafeina ne pune organismul în alertă și intensifică stările de neliniște (cel puțin la persoanele anxioase). M-am lăsat acum un an de cafea și este cea mai bună alegere. Sunt mult mai liniștită și am gândirea mai limpede.
Încearcă să dormi acele 8 ore pe zi. Indiferent dacă ești pasăre de noapte sau de zi, dormi alea 8 ore, pentru că organismul are nevoie să se regenereze. Am observat că atunci când dorm mai puține ore, sunt într-o alertă continuă și nu mă pot concentra la task-urile necesare. Dacă ești în starea asta, nu te chinui să lucrezi dacă nu poți. Nu suprasolicita creierul, dacă el încă nu e încărcat 100%. Ia o pauză, relaxează-te și fă activități care te calmează.
Îmi place cuvântul ăsta „overthinking”. Un singur cuvânt care spune atât de multe. Anxietatea merge mână în mână cu el. Nu-l lăsa să îți invadeze spațiul. Sfatul meu este ca în situațiile astea să iei o foaie de hârtie și să îți notezi pros și cons. Problemele le vom scrie tot timpul cu multă ușurință, ele curg și tot curg. Dar, acum sincer, ce beneficii ți-ar aduce dacă ai spune „nu” anxietății și ai acționa? Revin la acea foaie albă de hârtie pe care trebuie să pictezi.
- în primul rând, ai luat frâiele în mâini, bravo!
- vei învăța o tehnică nouă sau o vei stăpâni mai bine pe cea pe care deja o știi;
- te vei relaxa;
- nu vei putea să ștergi sau să faci modificări majore (eu îl văd ca pe un lucru pozitiv, fiindcă din greșeli învățăm și ghici ce, în viață nu poți să ștergi cu radiera trecutul)
- vei avea o lucrare finalizată, bună de înrămat și de pus pe perete.
Probabil mulți dintre voi veți găsi și mai multe beneficii, dar când te uiți la ele, nu îți dau o stare de bine? Foaia asta albă de hârtie este o alegorie bună pentru orice situație înspăimântătoare.
Citisem de curând, undeva , că trebuie să ne schimbăm modul de a ne vorbi. În loc să ne spunem „trebuie să”, să îl înlocuim cu „vreau să”. Felul în care ne vorbim, afectează modul nostru de gândire. Când ne spunem că „trebuie” acest cuvânt ne constrânge și crește nivelul de stres emoțional. „Vreau să” este o alegere personală. Deci, vreau să pictez, vreau să merg la concert cu prietenii iubitului, vreau să îmi văd rudele. Nu sună mai bine decât „trebuie să pictez”, „trebuie să mă văd cu rudele”? Mie mi se pare că are un impact foarte mare și deja doar când zic cuvâtul „trebuie”, îmi vine să îl arunc la gunoi.
Observi? Totul vine din interior, de la acest overthinking. Anixetatea nu este o boală, ea este o stare pe care o putem schimba doar dacă „vrem”. Așa că data viitoare când te învăluie anxietatea, urmărește cu ce ai hrănit-o și ținte-o la o „cură de slăbire”.
Mai jos las câteva podcasturi care pe mine m-au ajutat la nevoie. Am extras esențialul din ele, nu zic că trebuie urmate 100%.
Știu că unele persoane sunt înzestrate cu încredere mare în sine și nu au nevoie de ajutor din exterior, decât rareori. Însă, dacă de multe ori te simți pierdut, nu este rușinos să ceri ajutorul sau să apelezi la resurse de dezvoltare personală.
P.S. Recomand să faci pauză și de la rețelele de socializare care îți hrănesc anxietatea, cel mai bun exemplu fiind Instagramul. Folosește-le pentru a te documenta, inspira, dar nu te compara cu alții sau nu ține cont de numere.
_____________________________________
Podcasturi:
Conversation time, Hayley Morris
Shut up, brain, Benjamin Schoeffler (mulțumesc, Andreea!)
Love your anxiety, Emilie Clarke
_____________________________________
Cărți utile pe acest subiect:
From Temperament to Character: On Becoming A Virtuous Leader, Alexandre Havard
12 Rules for life, Jordan B.Peterson
Personality Plus: How To Understand Others By Understanding Yourself, Florence Littauer