Despre Super Bunici

Am promis, în urmă cu câteva zile, că voi povesti despre „Super Bunici” și alegerea mea de a fi ambasador pentru acest proiect inițiat de Cvartetul Super Bunicilor. Termenul „ambasador” eu îl văd ca un termen pompos, și nu știu dacă aș vrea să vorbesc despre mine în felul acesta. Sunt mai degrabă un susținător al acestei cauze, o persoană implicată în a face bine pentru alții și de a face conversia din numere în fericire.

În urmă cu câteva luni, mai exact prin luna martie, am început să leg o prietenie frumoasă cu Ana. Noi ne știam de mai mult timp de pe social media. Eu o urmăream, ea mă urmărea și, din când în când, ne mai scriam. Dar, în luna martie, am prins curaj să ne și vedem la o cafea.

Ana este o persoană care, pur și simplu, iradiază fericire și culoare. Într-o zi, cu cer plin de nori, ne dădusem întâlnire în Livada Poștei, iar în timp ce o așteptam, eram cu capul în pământ, iar de mine începea să se apropie un pâlc de lumină, proiectat de soare pe asfalt. Instinctiv, am ridicat privirea, iar cu acea rază de soare se apropia Ana de mine, colorată în albastru ultramarin și verde crud, cu un zâmbet cât casa de mare. :)) Așa e Ana. Aduce după ea fericire și căldură.

La o altă întâlnire, mi-a povestit cât de fericită este că a terminat filmările pentru „Super Bunici” (asta prin luna mai) și nu înțelegeam la ce se referă. Mi-a povestit că împreună cu alți 3 colegi (Simona Piron, Andrei Dumitrescu și Bogdan Gontineac) au gândit acest proiect, s-au gândit la cum pot face viața seniorilor să fie mai frumoasă și mai optimistă. Pentru a afla mai multe despre acest proiect, le-am adresat celor patru câteva întrebări. Momentan, vă voi lăsa răspunsurile Anei și ale Simonei.

_____________________________________

Cum i-ai cunoscut pe colegii tăi din Cvartet?

[Ana] Colegii mei sunt oameni minunați și sunt foarte bucuroasă pentru că îi cunosc. Pe Simona Piron am cunoscut-o datorită unei prietene, Ioana Bitere. Eu și Simona ne-am intersectat de multe ori în spațiul muzical numit „MIMA Muzica” în Brașov. Am fost impresionată și cred că acesta a fost momentul când am conștientizat cât de pasionată și dedicată muzicii este ea. Îmi amintesc că vorbeam pe WhatsApp despre viitorul ei curs de body percussion și am repetat împreună o parte din ceea ce voia să propună la atelier. Pentru mine era pentru prima dată când auzeam și vedeam acele mișcări, dar răbdarea și explicațiile Simonei au fost prezente, iar la final aveam impresia că știu să fac body percussion de mult timp. :))

Pe Andrei Dumitrescu l-am cunoscut inițial la telefon (datorită Simonei) când eram în căutarea unor cursuri de formare pentru pedagogie dedicată vârstei 1-3 ani. Nu am renunțat la formarea mea ca pedagog pentru vârsta de 1-3 ani, doar că nu am găsit ceea ce am îmi doresc.

Acum, suntem împreună într-un proiect dedicat bunicilor și alături de noi este Bogdan Gontineac pe care l-am cunoscut datorită unui atelier de pictură, pe care l-am organizat la începutul anului acesta, iar el le-a dăruit nepoților lui participarea la atelier. Într-o conversație la telefon cu el am aflat că este actor și i-am spus la acel moment că ar fi fain să ne întâlnim și să povestim despre ceea ce face separat și să găsim idei pe care să le facem împreună. He, he, he. 😛

[Simona] De Andrei mă leagă o prietenie veche, încă din școală, am făcut același liceu la Ploiești, el era la Arte, eu la muzică. Această prietenie este foarte valoroasă pentru mine, tocmai pentru că se găsește rar. Andrei este empatic și sensibil, mi-a fost alături în momentele bune dar mai ales în cele mai puțin bune. Admir foarte mult inteligența lui și abilitățile lui de a relaționa cu copiii și nu numai. Andrei privește viața într-un mod corect și mă face să îmi doresc să fiu un om mai bun.

Pe Ana am cunoscut-o în vara lui 2021, la puțin timp după ce m-am întors în România. Am lucrat împreună la „Mima Muzica” din Brașov unde am descoperit ideile ei creative faine, optimismul ei molipsitor, viziunea ei colorată asupra vieții dar și dragostea comună pentru animale.

Pe Bogdan l-am cunoscut când ideea proiectului Super Bunici era la început, mi-a fost recomandat de Ana-Maria Guguian și am fost surprinsă să descopăr câte idei comune avem, inclusiv faptul că se gândise și el cu ceva timp în urmă la un proiect similar pentru seniori, avea chiar și cercetare făcută pe subiect. Din acel moment, până acum, totul a decurs firesc.

Când a prins rădăcini proiectul Super Bunici și cum v-a venit ideea?

[Ana] Ideea proiectului a venit la mine datorită Simonei. Ea mi-a spus în mare ce i-ar plăcea să se întâmple, la ce s-a gândit și m-a întrebat dacă mă încântă ideea. Fiind o idee inițial care avea potențial mare, împreună (noi 4) am căutat soluții pentru realizarea lui. Din martie lucrăm și ne implicăm în acest proiect. La început, proiectul nu purta acest nume. Treptat, după mai multe schimburi de idei și de gânduri s-a conturat mai clar și mai frumos ceea ce oferim, iar numele a apărut firesc și a completat toate ideile noastre.

[Simona] (Nu am povestit public până acum)

Trăind într-o țară nordică mulți ani, am văzut în jurul meu că bătrânețea nu arăta așa cum o știam eu, vârstnicii aveau activități diverse, călătoreau, socializau, zâmbeau, erau implicați. Nu exista ideea de bătrânețe sedentară (luând în calcul că oamenii sunt activi pe tot parcursul vieții și își păstrează anumite rutine și interese când ajung la bătrânețe). Există programe de activități organizate de Guvern, (parte din sistemul social bine gândit și dezvoltat). Activități recreative pentru seniori unde sunt incluse ateliere de muzică, pictură, teatru, lucru manual (decorații, croșetat, împletit etc). 

În ceea ce privește experiența mea personală, lucrurile au fost diferite. Mama mea s-a pensionat anticipat pentru a avea grijă de părinții ei. După ce bunicii mei s-au dus, a dispărut și activitatea ei principală, iar lipsa activității a venit la pachet cu consecințe nedorite. În conversațiile noastre telefonice, îmi exprimam grija față de sănătatea ei fizică dar și mentală, iar sugestiile mele de a îi propune activități se opreau la variante de activități pasive care implicau un anume cost. Perioada de izolare din pandemie a agravat starea de sedentarism a mamei și din păcate a avut consecințe nedorite asupra sănătății ei. Povestea mamei am auzit-o de foarte multe ori în forme foarte similare.

Motivația de a găsi variante a format în mintea mea ideea de un proiect sociocultural cu implicarea comunității. Această idee a fost conturată mai departe și a devenit Super Bunici împreună cu Ana, Andrei și Bogdan care au oferit foarte mult din timpul lor, ideile lor și energia lor bună. Împreună facem zilnic efortul de a realiza acest proiect și ne bucurăm de fiecare dată când cineva ni se alătură înțelegând importanța terapeutică a artei. 

Care este relația ta cu bunicii?

[Ana] Îmi amintesc că eram în clasele primare și abia așteptam ziua de 15 iunie, pentru că urma să merg la țară, la bunici, și să petrec 2-3 luni la curte doar jucându-mă, fără teme pentru școală, uniformă, program impus de adulți. Vacanța de vară însemna libertate și multă joacă în natură, cartofi prăjiți, salată de roșii din grădină și discuții „la drum” cu alți bunici și copii veniți în vacanță la țară.

Când eram mică, bunicii mă implicau în activitățile gospodărești și îmi plăcea să „muncesc” și eu alături de ei și să mă simt „om mare”. De la ei am învățat să am grijă de animale și să le îndrăgesc. La ei am văzut cât este de important să fii bun și să oferi. Bunătatea și sinceritatea sunt pansamente pentru suflet. În prezent doar doi bunici mai sunt la țară, au grijă de gospodăria lor și se bucură de vizitele copiilor, nepoților și strănepoților care locuiesc în apropierea lor.

[Simona] Bunicii materni au fost oameni de care îmi amintesc cu drag. Foarte energici, muncitori, iubitori de frumos, se aranjau de ocazie la fiecare sărbătoare chiar dacă petreceam între noi acasă. Când eram mici și plecam în concedii cu părinții, la întoarcere casa noastră era curată, piața era făcută iar mâncarea aștepta pe masă. Ușurau cât puteau viața părinților noștri, fiind implicați în creșterea noastră.

Cum se va desfășura proiectul Super Bunici după ce veți strânge fondurile pe care vi le-ați propus?

[Ana] Proiectul Super Bunici are nevoie de susținerea oamenilor care rezonează cu noi. Susținerea acum înseamnă donații, participarea la cursa Brașov Heroes din data de 3 septembrie, răspândirea veștii despre proiect atât în Brașov, cât și în lume.

După strâgerea donațiilor, vom face un program pentru bunicii din Brașov și îi vom invita să participe la activitățile dedicate lor. Noi ne gândim ca la început să coordonăm cel puțin o activitate creativă pe lună dedicată lor în spațiul pe care Filarmonica Brașov ni-l oferă gratuit sau în centrele de zi din oraș, unde seniorii merg și petrec timpul cu alți oameni de vârsta lor. Sperăm ca acest proiect să ia amploare și să crească precum un stejar cu rădăcini puternice și coroană mare sub care să ne bucurăm de ceea ce avem, ceea ce am realizat și de oamenii care ne bucură sufletele.

[Simona] Obiectivul nostru este să oferim minim 22 de ateliere care se vor desfășura în spațiul Filarmonicii Brașov, dar și a partenerilor noștri. Aceste ateliere vor fi împărțite în: 6 ateliere de muzică și mișcare, 6 de desen și pictură, 6 de teatru și 4 de consiliere. Obiectivul este scalabil, în funcție de bugetul pe care vom reuși să îl avem în Septembrie. Noi sperăm nu numai să strângem fondurile suficiente, ci și să găsim deschidere pentru astfel de activități atât în rândul vârstnicilor cât și a comunității pentru a continua aceste activități pe termen lung.

Ce rol va avea fiecare coleg de-al tău în proiectul Super Bunici?

[Ana] Rolurile noastre sunt bine definite de la începutul proiectul pentru că fiecare este dedicat și pasionat de domeniul ales, de meseria pe care o practică.

Eu voi coordona atelierele de desen și de pictură. Simona va coordona atelierele de muzică și mișcare, Bogdan îi va invita la joacă pe seniori, iar Andrei va coordona „Șezătoarea de Stare” de bine și învățare continuă pentru seniori.

_____________________________________

Mulțumesc Cvartetului pentru răspunsurile sincere! Pe mine m-au emoționat motivațiile lor și sper să vă fi cucerit și pe voi. Și fiindcă la început de articol am spus că voi povesti de ce am devenit susținător al acestei cauze, voi vorbi puțin despre ce amintiri a trezit proiectul acesta pentru mine.

Așa cum fiecare nepot ajunge să își numească bunicii într-un anume fel și nu le spun pe nume, noi le spunem bunicilor de pe tată, Mamaia și Tataia, iar celor din partea mamei, Buna și Bunul. Voi continua să vă povestesc despre Buna. Bunica mea preferată, și cea de la care cred eu că am moștenit iubirea față de frumos, s-a stins prea devreme din cauza problemelor de sănătate. Buna obișnuia să cânte la nunți împreună cu Bunul, era învățătoare și făcea pictură murală (mai mult ca o pasiune). Odată cu venirea pe lume a celor 8 copii ai săi, a fost nevoită să abandoneze profesia și să renunțe la micile pasiuni pe care le avea față de artă.

Bunicii de pe partea mamei au locuit la țară (Bunul în continuare locuiește acolo), iar faptul că vremurile grele în timpul și după comunism nu le-au oferit un trai prea decent, aceste lucruri au continuat să răsune ca un ecou chiar și când se născuse ultimul copil al ei. Eram prea mică pentru a putea să-mi amintesc toate detaliile, însă Buna era o persoană cu un zâmbet larg și știa să își iubească nepoții. Îmi amintesc cum în vacanțele de vară vizitam bunicii, iar ea stătea alături de mine și desenam împreună. Orice mâzgăleală făceam, ea păstra fiecare foaie de hârtie. Lucrurile acestea m-au făcut să o apreciez și mai mult. Îmi pare rău că nu a ajuns să vadă cât de departe am ajuns fiecare dintre noi, iar talentele pe care le avem fiecare în parte sunt moștenite de la ea. Îi voi fi întotdeauna recunoscătoare.

Cred cu tărie că dacă pe vremuri ar fi existat proiecte precum Super Bunici, Buna ar mai fi fost printre noi. Ar fi avut parte de ateliere în care putea să picteze în continuare, să cânte, ar fi purtat discuții terapeutice și ar fi râs cu poftă. Foarte ușor putem uita de seniorii noștri, viața se mișcă într-un ritm alert și vedem asta prin creșterea propriilor copii. Seniorii noștri au nevoie de susținere morală și de evenimente care să le rupă monotoniile.

Eu vă invit, pentru moment, să faceți o mică introspecție și să căutați amintiri cu bunicii voștri dragi. Chiar dacă unii dintre ei nu mai sunt printre noi, să le mulțumiți pentru ceea ce ați devenit și lucrurile frumoase, care nu sunt materiale, pe care le-ați moștenit din partea lor.

_____________________________________

Ca o mică surpriză de final, dacă simțiți că rezonați cu această cauză, la o donație minimă de 100 de lei către Super Bunici veți primi din partea mea un print de artă cu ilustrația „Împletind copilăria”, care vorbește despre eforturile pe care le fac bunicii pentru nepoții lor.

• Ilustrația o voi oferi în schimbul dovezii plății către cauză.

• Ilustrația este printată pe hârtie texturată de 246 g/mp, dimensiune A4.

• Disponibile 10 printuri!

• Plata transportului se va face ramburs.

„Împletind copilăria”, acuarelă și liner pe hârtie de acuarelă

_____________________________________

Mai multe detalii despre cum puteți face donația, găsiți în acest link.

Mai multe detalii despre Super Bunici găsiți în linkul acesta.

_____________________________________

Urmăriți activitățile proiectului Super Bunici pe Facebook și Instagram.

SHARE

Facebook
LinkedIn
WhatsApp

Poate te-ar interesa și ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *